Ia românească este o cămașă cu o croială aparte
Nu orice bluză brodată e o ie. Cuvântul desemnează cămașa femeiască de sărbătoare din portul popular românesc, croită într-un fel anume: 4 foi drepte de pânză, 2 pentru piept și spate, 2 pentru mâneci, adunate toate în jurul gâtului și încrețite cu un șnur. Mâneca nu pornește din umăr, ca la cămășile obișnuite, ci chiar de la guler. Croiala aceasta, numită „încrețită la gât”, e una dintre cele mai vechi din Europa și dă piesei lărgimea și felul în care cade pe corp.
În decembrie 2022, „arta cămășii cu altiță” a fost înscrisă de UNESCO în patrimoniul cultural imaterial al umanității, la propunerea României și a Republicii Moldova.
Altița, încrețul și râurile
Broderia mânecii nu e așezată la întâmplare. Are 3 registre, mereu în aceeași ordine, de sus în jos.
Altița este dreptunghiul bogat cusut care acoperă umărul. E partea cea mai lucrată, cu rânduri orizontale de motive, și cea după care se judecă întreaga cămașă. În unele zone, era cusută separat și prinsă apoi de mânecă.
Încrețul vine imediat sub ea: o bandă îngustă, de obicei într-o singură culoare, alb, galben sau ocru, cu motive geometrice dese. La origine, acoperea locul în care pânza mânecii era strânsă.
Râurile coboară de la încreț spre încheietură, în șiruri verticale sau oblice. Pieptul are și el 2 sau 4 rânduri de cusătură, de o parte și de alta a deschizăturii.
Pânza și firul
Iile vechi erau făcute în întregime în gospodărie. Pânza se țesea în război, din in și cânepă cultivate, topite, melițate și toarse de femeile casei, mai târziu din bumbac. În sudul țării, cele de sărbătoare se lucrau din borangic, mătasea obținută din gogoșile viermilor crescuți pe frunze de dud, o pânză subțire, gălbuie, ușor creponată.
Broderia se făcea cu lână, cu bumbac și cu mătase, vopsite cu plante: coajă de arin și de nuc pentru negru și maro, roibă pentru roșu, drobiță pentru galben. Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea au apărut firul metalic auriu și argintiu, mărgelele și paietele, iar culorile s-au înmulțit.
Semnele cusute și ce spuneau ele
Motivele sunt, în marea lor majoritate, geometrice: rombul, linia frântă, spirala, crucea, steaua în 8 colțuri, „coarnele berbecului”, „cârligul ciobanului”. Florile și păsările redate realist sunt mai noi. Multe dintre aceste semne se regăsesc pe ceramica neolitică din aceeași regiune, veche de mii de ani.
Cămașa vorbea despre cea care o purta. Culoarea dominantă, bogăția și dispunerea cusăturii arătau din ce zonă venea, câți ani avea și dacă era fată, nevastă sau văduvă. Roșul aprins era al tinerelor. Odată cu vârsta, culorile se stingeau spre vișiniu, negru și albastru închis. Un cunoscător putea spune satul de baștină dintr-o privire.
Fiecare ținut, cu ia lui
În Oltenia și Muntenia, altița e bine conturată, iar roșul și negrul domină, adesea cu fir auriu. În Moldova, cusătura e mai densă, în culori mai închise, iar în Bucovina, cămașa e acoperită aproape în întregime cu mărgele mici de sticlă. În Transilvania și în Banat, croiala diferă pe alocuri: cămașa are un guler mic sau volane la mâneci, iar broderia urmează alte reguli, cu o singură bandă lată peste umăr. În Maramureș și în Țara Oașului, decolteul e pătrat, iar motivele, mari și viu colorate. Ia era doar o parte din costum. Peste poale se purtau fota, catrința sau vâlnicul, se încingea brâul și, peste el, betele înguste, iar pe cap, femeile măritate își puneau marama din borangic ori ștergarul.
Matisse, Regina Maria și ziua de 24 iunie
În primăvara lui 1940, la Nisa, Henri Matisse a terminat, după luni de schițe, tabloul „La Blouse Roumaine”, astăzi la Centrul Pompidou din Paris. Pictorul primise mai multe cămăși românești de la prietenul său Theodor Pallady și a revenit la ele în mai multe lucrări.
În țară, portul popular fusese adus la modă încă din secolul al XIX-lea de regina Elisabeta, iar apoi de regina Maria, care s-a lăsat fotografiată de nenumărate ori în costum de la Argeș și l-a purtat în vizitele oficiale.
Din 2013, pe 24 iunie, de Sânziene, se sărbătorește Ziua Universală a Iei, pornită de o comunitate online și preluată în zeci de țări în care trăiesc români.
Cum deosebești o ie cusută de mână
Piața e plină de bluze brodate la mașină, vândute drept ii. Câteva verificări simple fac diferența.
Dosul broderiei spune aproape tot. La lucrul de mână, pe spate se văd firele trecute de la un motiv la altul, noduri mici, mici neregularități. Broderia de mașină are pe dos un fir alb continuu ori o pânză de întărire lipită.
Privite de aproape, motivele cusute manual nu sunt perfect identice între ele. Pânza e din fibre naturale și are firul vizibil, ușor inegal. Croiala e cea tradițională, din foi drepte, încrețite la gât, fără cusătură la umăr. Iar prețul unei ii autentice, care înseamnă zeci sau sute de ore de lucru, nu poate fi niciodată cel al unui tricou.
Spălarea și păstrarea
O ie veche sau una cusută de mână nu se pune în mașina de spălat. Se spală în apă rece ori abia călduță, cu săpun de casă sau cu puțin detergent pentru rufe delicate, apăsând ușor, fără frecare. Înainte, se verifică pe un colț dacă firele colorate nu lasă culoare. Nu se stoarce prin răsucire. Se înfășoară într-un prosop, care trage apa, și se întinde la uscat pe orizontală, la umbră. Se calcă pe dos, cât e încă ușor umedă, printr-o pânză subțire, ca broderia să rămână în relief. Pentru păstrare, umerașul nu e potrivit, fiindcă greutatea cusăturii întinde pânza la umeri. Ia se împăturește lejer sau se rulează, învelită într-o bucată de bumbac alb, cu levănțică alături, împotriva moliilor.
Ia purtată astăzi
Odinioară haină de duminică și de horă, ia a ajuns să fie purtată cu blugi, cu o fustă simplă ori sub un sacou. Asocierea cea mai reușită o lasă pe ea în centru: restul ținutei rămâne într-o singură culoare, fără alte imprimeuri și cu bijuterii puține. Cei care au în familie o cămașă moștenită de la o bunică au, de fapt, un document, în care sunt scrise, cu acul, satul, vârsta și răbdarea unei femei pe care, uneori, nu au apucat s-o cunoască.
