Anxietatea de separare, dincolo de un câine „răsfățat”
Vecinii se plâng că latră sau urlă ore întregi. La întoarcere, ușa e zgâriată, perna e sfâșiată, pe covor e o băltoacă, deși câinele e învățat afară.
Nu e răzbunare, nici încăpățânare, nici lipsă de educație. Anxietatea de separare este o reacție de panică la despărțirea de persoana sau persoanele de care câinele este atașat.
Studiile de comportament veterinar estimează că o proporție importantă a câinilor au, la un moment dat, forme de anxietate legată de separare, cu o frecvență mai mare la câinii adoptați din adăposturi, la cei care au trecut prin schimbări de stăpân și la cei care au petrecut perioade lungi alături de oameni, fără să fie lăsați singuri.
După pandemie, când mulți câini au crescut cu stăpânii acasă zi de zi, veterinarii din România și din întreaga Europă au raportat o creștere clară a cazurilor, la întoarcerea oamenilor la birou.
Semnele tipice
Comportamentele apar aproape exclusiv când câinele e singur sau separat de persoana preferată, adesea în primele 30 de minute după plecare.
Lătratul, urlatul sau scâncitul prelungit.
Distrugerea obiectelor, concentrată mai ales în jurul ușilor și ferestrelor, pe unde a plecat stăpânul.
Urinarea sau defecarea în casă, la câini altfel educați.
Salivarea excesivă, gâfâitul, plimbatul continuu dintr-o parte în alta.
Încercările de evadare, uneori cu răni la labe sau la dinți.
Înainte de plecare, câinele urmărește stăpânul din cameră în cameră, devine agitat la zgomotul cheilor sau la încălțare.
La întoarcere, bucuria e exagerată, iar câinele are nevoie de mult timp să se calmeze.
Filmarea, instrumentul de diagnostic
O cameră de supraveghere pentru casă sau un telefon vechi care filmează, lăsat în cameră, arată ce se întâmplă, de fapt, în absența stăpânului.
Câinele care doarme o oră și apoi mestecă o jucărie din plictiseală are nevoie de altceva decât cel care plânge și zgârie ușa în primele 5 minute.
Alte cauze se exclud cu ajutorul veterinarului: probleme medicale, cum ar fi infecțiile urinare sau problemele digestive, frica de zgomote, cum ar fi tunetele sau artificiile, plictiseala unui câine tânăr, energic, lăsat fără activitate.
Desensibilizarea, pe pași foarte mici
Principiul folosit de specialiștii în comportament animal este expunerea treptată la despărțire, sub pragul de panică.
Prima etapă: semnalele de plecare, cheile, geaca, pantofii, se repetă de mai multe ori pe zi, fără plecare, până când câinele nu mai reacționează la ele.
A doua etapă: ieșirea pe ușă pentru câteva secunde, apoi întoarcerea, calm, înainte ca animalul să intre în panică.
Durata absenței crește treptat: 10 secunde, 30 de secunde, un minut, cinci minute, pe parcursul zilelor și săptămânilor.
Progresul nu e liniar. O zi proastă impune revenirea la etapa anterioară.
Procesul durează, frecvent, câteva săptămâni sau luni. În acest timp, câinele nu ar trebui lăsat singur perioade care depășesc pragul lui, ceea ce cere organizare: un membru al familiei, un vecin, un pet-sitter sau o grădiniță pentru câini, pentru zilele de lucru la birou.
Un specialist în comportament canin, cu pregătire recunoscută, costă în România, pentru o consultație la domiciliu, frecvent 200-400 de lei, iar o grădiniță pentru câini, 60-120 de lei pe zi, în marile orașe.
Plecările și întoarcerile, fără dramă
Plecarea se face calm, fără îmbrățișări lungi și fără cuvinte emoționante, care cresc tensiunea. La întoarcere, stăpânul intră, lasă lucrurile, iar interacțiunea începe abia după ce câinele s-a mai liniștit, câteva minute mai târziu. O jucărie interactivă, cu hrană ascunsă, oferită doar la plecare, schimbă asocierea momentului: plecarea devine momentul în care apare ceva bun. Un tricou purtat, cu mirosul stăpânului, lăsat în culcușul câinelui, ajută unii câini.
Mișcarea și stimularea mentală
Un câine obosit fizic și mental are mai puțină energie pentru panică.
O plimbare lungă, de 45-60 de minute, înainte de plecarea la serviciu, cu mirosit și explorare, nu doar un tur rapid al blocului.
Jocurile de căutare, covorașele de mirosit, jucăriile cu recompense ascunse obosesc creierul.
Exercițiile de ascultare, făcute zilnic câteva minute, construiesc încredere și calm.
Cușca, medicamentele și ce nu ajută
Cușca de transport, folosită ca spațiu sigur, liniștește unii câini. Pe alții îi panichează și mai tare, cu risc de rănire. Nu se folosește fără obișnuire treptată și fără a observa reacția câinelui. Pedeapsa pentru distrugeri sau pentru urinat, aplicată la întoarcere, nu ajută. Câinele nu asociază pedeapsa cu ce a făcut ore înainte, iar anxietatea crește. Al doilea câine nu rezolvă, de obicei, anxietatea de separare, care este legată de oameni, nu de lipsa companiei canine. Pentru formele severe, medicul veterinar poate recomanda tratament medicamentos anxiolitic, alături de programul de modificare comportamentală. Medicamentele nu înlocuiesc antrenamentul, dar pot reduce panica suficient pentru ca acesta să funcționeze.
